Sancțiune usturătoare pentru Antena 1, după ce Mircea Badea l-a jignit pe Traian Băsescu. Nu au scăpat nici „Răzvan și Dani”

Publicat: 16/06/2015, 14:19

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, două ediții ale emisiunii „În gura presei”, care au fost difuzate pe 16 și 24 februarie, la Antena 3, respectiv pe 17 și 25 februarie, în reluare, la Antena 1. CNA a primit trei reclamații cu privire la aceste emisiuni, potrivit cărora Mircea Badea ar fi folosit un limbaj injurios referitor la fostul președinte Traian Băsescu.

Membrii CNA au constatat că în respectivele emisiuni Mircea Badea a folosit cuvinte precum „senil”, „ticălos”, „stupid”, „penibil”, „formă de viață abjectă” și „imbecil” la adresa lui Traian Băsescu.

Totodată, CNA a analizat, marți, ediția din 1 mai a emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”. În urma difuzării acestei emisiuni, CNA a primit două reclamații, potrivit cărora în acest program au fost prezentate femei aproape dezbrăcate, care au dansat lasciv, inclusiv pe melodia „Sunt un cocalar” a trupei Noaptea Târziu.

Potrivit CNA, în respectiva emisiune a fost parodiat comportamentul unor persoane care merg pe litoral de 1 mai. Pe parcursul emisiunii au fost folosite unele expresii injurioase și cu conotație sexuală, iar două dintre animatoare au fost unse pe corp cu ciocolată topită.

Radu Călin Cristea, cel care a condus ședința de marți a CNA, a propus aplicarea unei somații publice televiziunii Antena 1, pentru „accesele de obscenitate” din emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani” și pentru „violența de limbaj” a lui Mircea Badea, din reluările emisiunii „În gura presei”.

La rândul său, membrul CNA Radu Herjeu a propus amendarea Antena 1 cu 12.000 de lei. „«Imbecil», «senil», «ticălos», «stupid», «penibil», mie mi se par formulări injurioase. Dorința mea ar fi să înțeleagă foarte bine și domnul Badea că problema este la exprimare, cel puțin din punctul meu de vedere. Exprimarea este amendabilă din punctul de vedere al Legii audiovizualului”, a spus Radu Herjeu. El a precizat că, dacă lui Mircea Badea i se pare nedreaptă Legea audiovizualului, poate să facă o campanie pentru a o modifica.

Radu Herjeu a mai spus că mai ales în reluările emisiunii „În gura presei”, care sunt difuzate la Antena 1 dimineața, la o oră accesibilă minorilor, ar putea fi editate pasajele care încalcă legislația audiovizualului.

În schimb, Radu Călin Cristea a spus că afirmațiile lui Mircea Badea „sunt niște vorbe grele, formulări destul de brutale”. „Uneori sunt însă niște semne de întrebare. Putem să interpretăm că el nu subscrie, ci doar își pune o problemă și atunci e opinia lui”, a mai spus Cristea.

Niciuna dintre aceste două propuneri – somație publică și amendă de 12.000 de lei – nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a putea fi aplicată de CNA.

Astfel, membrul CNA Monica Gubernat a propus amendarea Antena 1 cu 10.000 de lei. Propunerea sa a fost aplicată cu șapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Răsvan Popescu) și unul „împotrivă” (Radu Călin Cristea).

Amenda a fost aplicată pentru încălcarea articolului 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”, și a articolului 40, alineatul 3 din Codul audiovizualului, conform căruia „Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”.

Pe de altă parte, CNA nu a aplicat nicio sancțiune televiziunii Antena 3, care a difuzat în direct cele două ediții ale emisiunii „În gura presei”, pe 16 și 24 februarie.

În acest caz au fost propuse două sancțiuni – somație publică (Radu Călin Cristea) și 7.000 de lei (Radu Herjeu) -, însă niciuna dintre acestea nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (șase) pentru a fi aplicată. În acest caz nu a mai fost făcută nicio altă propunere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20...